sâmbătă, 4 septembrie 2010

Femeia Taur


Chiar dacă are un temperament violent, care poate face un bărbat puternic să o rupă la fugă sau să se ascundă sub masă, ea nu va izbucni ca o tornadă devastatoare decît dacă e grav provocată. În mod normal, dacă n-o chinuieşti peste limitele răbdării umane sau dacă soarta nu-i oferă o mînă îngrozitor de proastă, ea îşi va juca cinstit cărţile, cu un calm admirabil.

Ea caută un bărbat adevărat, pentru că ştie că e o femeie adevărată şi e mîndră de asta. Îţi vei da seama repede că are opinii proprii şi un creier suficient de puternic ca să nu fie nevoie să recurgă la şiretlicuri ca să atingă un obiectiv. O femeie Taur are atîta autocontrol încît ar putea ţine în loc un întreg atelaj de cai (asta ca să-ţi faci o idee despre forţa voinţei ei ascunse), dacă hotărăşte să şi-l exercite. Dacă are un ascendent în Berbec sau Leu, ea poate fi uneori capabilă de
cruzime sau dese furtuni emoţionale, iar dacă are influenţe din Peşti sau Gemeni ar putea fi mai agitată şi nehotărîtă decît alte femei Taur. Dar femeia tipică a acestui semn dă de cele mai multe ori dovadă de reţinere în toate domeniile. Bărbaţii apreciază întotdeauna tendinţa ei nobilă de a lua oamenii aşa cum sînt, fără să-i judece. Femeia Taur se simte la fel de bine în compania unui savant care studiază musca Ţeţe în Congo, ca şi în cea a unui înghiţitor de săbii de la bîlci, atîta timp cît aceştia fac ceea ce îşi doresc şi îşi exprimă astfel personalitatea. Cînd întîlneşte o persoană pe care o antipatizează nu declanşează o campanie de distrugere a persoanei respective, ci pur şi simplu o evită. Această femeie îşi poate trata duşmanii cu o indiferenţă glacială, dar dacă te numeri printre prietenii ei îţi va fi loială indiferent de perioadele prin care treci. Poţi să circuli prin oraş cu trotineta, să te caţări pe un catarg de steag, să ajungi la mititica sau să te duci la birou cu margarete puse după urechi, ea va găsi întotdeauna o modalitate de a-ţi justifica gesturile, căci eşti prietenul ei. Dar dacă nu îi acorzi în schimb acelaşi devotament total va sta îmbufnată într-un colţ, ca un nor negru, apăsător, plin de sentimente reprimate. Însă asta nu are nici o legătură cu gelozia. Femeia Taur nu va lua în serios hobby-ul masculin al privitului după fete. Spre deosebire de Leoaice sau de cele din semnul Berbecului, fata noastră nu se va face purpurie la faţă de furie de fiecare dată cînd admiri în mod deschis o fată drăguţă. E nevoie de mult mai mult decît un flirt uşor sau un sărut aplicat pe obrazul unei bune prietene ca să-i stîrneşti furia taurină. Dacă depăşeşti limita a ceea ce consideră ea că ar fi fair play se poate transforma într-un monstru al terorii, dar graniţa respectivă e trasată cu linii foarte generoase.

Deci poţi să îi faci cu ochiul drăgălaşei casieriţe de la magazin, dar nu îi pune prea mult răbdarea la încercare, căci, deşi pare nesfîrşită, îşi are, totuşi, limitele ei. Dacă n-ai văzut-o niciodată furioasă, fă bine şi nici n-o stîrni! Femeia din acest semn nu e dominată de scopuri strict intelectuale. Asta nu înseamnă că nu e inteligentă. Dimpotrivă, mintea ei poate ţine piept cu succes celor mai deştepţi bărbaţi sau femei, doar că nu i se pare crucial să înţeleagă teoria relativităţii şi nici nu o interesează foarte mult să se piardă în discuţii abstracte. Nu e nici impresionată, nici încîntată dacă faci colecţie de diplome universitare. Una singură e suficientă ca să-i cîştigi respectul. Pentru ea sînt esenţiale bunul simţ, simţul practic şi capacitatea de a înţelege esenţa oricărui subiect. Femeia Taur tipică nu e o intelectuală care citeşte filozofie din pură plăcere, iar ideologiile complicate nu sînt punctul ei forte. Picioarele îi sînt ferm înfipte în pămînt.

Ea e o creatură strict fizică. Asta îl va interesa cu siguranţă pe cititorul bărbat, dar ca să o intereseze şi pe ea un obiect sau o idee, aceasta trebuie să-i încînte simţurile fine. Dacă încerci să o convingi spunîndu-i că "e bine pentru ea", că "toată lumea face asta", sau că "o va stimula intelectual" nu vei reuşi decît s-o faci să caşte. O sensibilizează puternic mirosul cernelii tipografice de pe ziarul de dimineaţă, parfumul îmbătător al ierbii proaspăt tunse după o ploaie
primăvăratică sau aroma de frunze arse toamna. De aceea, dacă o scoţi în oraş, ar fi spre binele tău să-ţi cumperi un after shave de calitate, să-ţi bagi în buzunar o frunză arsă, să-ţi dai cu un strop de cerneală tipografică după urechi şi să dai drumul la aspersoare înainte să o săruţi în faţa uşii, cînd o aduci acasă. Izurile neplăcute au un efect la fel de puternic asupra ei, dar în sens invers. Ai grijă să o duci la restaurante cu bucătari excelenţi, căci cu un hamburger turtit şi o supă chioară nu ai nici o şansă la inima ei. Majoritatea femeilor tauriene au un pronunţat talent pentru arte sau o fină capacitate de apreciere a lor. Cînd vorbeşte la telefon, desenele pe care le face fără să-şi dea seama sînt schiţe în toată regula. Ca să fii sigur că va fi o întîlnire reuşită, du-o la un concert sau o expoziţie. Cu toată senzualitatea ei, în suflet ea rămîne un băieţoi.Dacă vrei să fii beneficiarul aceluiaşi tratament nu pune muzică zgomotoasă şi dizarmonică în prezenţa ei,
nu mînca usturoi înainte de întîlnire şi nici nu purta culori care se bat cap în cap. În sfîrşit, simţul tactil o face pe femeia Taur să se plîngă că puloverul tău e aspru şi neplăcut la pipăit. Aproape că e în stare să-ţi spună ce culoare are o ţesătură doar atingînd-o cu ochii închişi. Materialele purtate de ea sînt moi şi delicate la atingere, niciodată iritante şi se îmbracă simplu şi cu gust. Natura ei senzuală probabil că nu include purtarea de lenjerie extrem de sexi şi complicat
croită şi nici haine prea sofisticate. Preferă stilul sport şi îmbrăcămintea practică, scumpă, fără zorzoane şi ornamente, căci la ea confortul e pe primul plan. Această femeie e rareori pretenţioasă, iar starea ei emoţională e în general echilibrată, realistă şi plăcută. Probabil că vei afla pe pielea ta că unei femei tauriene nu-i place să fie contrazisă, mai ales în public. Nu uita că îi place să facă lucrurile pe îndelete. Dacă o grăbeşti se va înfuria şi nu-ţi doreşti asta.

Maternitatea i se potriveşte de minune. Îi va alinta pe bebeluşi şi va adora copiii foarte mici, dar cînd progeniturile se fac mai mărişoare e posibil ca mama lor să devină prea severă şi pretenţioasă, căci îi vine greu să accepte schimbările derutante ale adolescenţei. Mama tauriană se înfurie cînd e încălcată disciplina. Nu va suporta sfidarea şi nu va tolera lenea şi neglijenţa, aşa că cei mici vor trebui să-şi ţină camerele în perfectă ordine. În afară de aceste impedimente, ea va fi un părinte bun; copiii şi-o vor aminti ca fiind în primii ani o figură caldă, protectoare, iar la maturitate o prietenă cu mult simţ al umorului. Anii intermediari, cînd nerăbdarea adolescentină se va ciocni cu încăpăţînarea Taurului, pot lăsa unele amintiri neplăcute. Multe soţii din Taur îşi ajută soţii la studii sau la lucru. Nici prin cap nu le trece să fie întreţinute fără a contribui cu nimic la bunăstarea familiei şi vor fi profund nefericite alături de un bărbat al cărui aport la problemele casei e nul. Ea va aştepta de la el să aducă banii în casă şi să gestioneze cu cumpătare finanţele familiei. Va pretinde calitate maximă la aparatură, mobilă şi mîncare, dar va fi cu ochii în patru după chilipiruri şi e dispusă să aştepte pentru a-şi cumpăra un obiect de lux îndelung rîvnit. O impresie bună e importantă pentru ea, aşa că îşi va încuraja soţul să invite la cină oameni influenţi. Ea va fi însăşi esenţa ospitalităţii, considerînd evenimentul o investiţie pentru viitor. În inima ei e întotdeauna destul loc şi destulă dragoste pentru a primi în căminul ei străini şi rude, iar casa ei va fi un refugiu cald şi luminos în mijlocul furtunii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu