miercuri, 26 ianuarie 2011

Femeia Scorpion


Femeia Scorpion are o frumuseţe profundă, misterioasă.
Adevărata nuanţă a firii ei e maroul închis, sau roşul închis, ca vinul, care nu sînt tocmai culori feminine, însă e capabilă să te facă să crezi că sînt.

Cunosc un exemplar care se preface extraordinar de bine că e o pisicuţă fragilă, pufoasă. Toarce cu atîta mulţumire, încît majoritatea bărbaţilor cred că au de-a face cu o ultra-feminină nativă din Peşti. Cad în capcana ei şi se trezesc prea tîrziu, mai trişti, dar mai înţelepţi. Nu e o pisicuţă.

Femeile din Scorpion au un dispreţ profund pentru membrele sexului lor care eşuează în rolurile de iubită, soţie şi mamă. O plutoniană îşi va controla dorinţa de a domina şi va oferi o interpretare splendidă a feminităţii, cu mult mai mult rafinament decît femeile dure din Berbec, Leu sau Săgetător. Ea va face asta la începutul relaţiei. S-ar putea să existe exemple de bărbaţi care au avut o surpriză neplăcută după ce şi-au scuturat orezul nuntaşilor din păr şi au îndepărtat păienjenişul iluziilor de pe ochi. Spre deosebire de femeie din Berbec, de exemplu, Scorpioana îşi va ascunde forţa şi va vrăji un bărbat cu parfumul greu al privirii ei exotice în timp ce îi permite să-i ofere un foc e la bricheta lui. Asta e mult mai sexi decît să aprindă ea însăşi un chibrit şi să-i sufle fumul în faţă, iar ea e conştientă de asta.

Nu te-aş sfătui să insulţi un Scorpion. Nu e sănătos. Dacă nu înţelegi ce vreau să spun, întreabă pe cineva care înţelege. S-ar putea să auzi unele poveşti care or să-ţi zbîrlească părul.

Un comentariu:

  1. sunt total fascinat de femeia scorpion si pana acuma nici-o o "scorpie" nu mi-a facut rau (cum refera omu asta de m-ai sus) eu sunt "pesti" si suntem facuti unul pestru celelalt... defectele mele le compenseaza calitatile ei si vice-versa, salut si Dumnezeu sa fir cu voi.

    RăspundețiȘtergere